4 Trenduri vânzări B2B în 2024

Ultimele inovații tehnologice au adus transformări semnificative în fiecare domeniu de activitate și pentru fiecare business. Vânzările B2B (business to business) nu sunt o excepție. Acum ceva timp, afacerile românești se focusau foarte puțin sau chiar deloc pe promovarea serviciilor și produselor în mediul digital. Pandemia de COVID-19 a adus o adevărată transformare în acest segment. Companiile au realizat importanța promovării în mediul digital. Acum există o adevărată bătălie pe mediul online și este doar începutul.

Cum faci față concurenței acerbe pe mediul digital fără să cheltuiești o avere pe reclame? Prin organic digital marketing.

Ce este organic digital marketing?

Organic digital marketing este o strategie de marketing pe termen lung care permite afacerilor să construiască un brand puternic în mediul digital și să capteze atenția potențialilor clienți prin folosirea unor tactici de promovare gratuite. Cele mai populare sunt, SEO, postări pe blog, conținut video, social media marketing și email marketing.

Cum realizezi organic marketing eficient?

Consumatorul zilelor noastre este mult mai greu de convins în procesul de achiziție, mai ales când vorbim de clienții B2B. Aceștia au acum foarte multe opțiuni și în general le găsesc singuri. Datorită evoluției tehnologice, totul este la doar un click distanță. Așadar, afacerea ta ar trebui să se afișeze în mediul digital atunci când potențialul cumpărător este în faza de prospectare.

Marketingul organic de calitate vine din conținut valoros pentru profilul tău de client. Conținutul postat de compania ta nu ar trebui să fie un mesaj de vânzări. Ar trebui să ofere valoare persoanei care îl accesează. Construirea unei audiențe în jurul brand-ului tău și a conținutului pe care îl oferi este un proces esențial în construirea unui marketing organic eficient.

Rândurile de mai jos descriu top 4 trenduri în vânzări în anul 2024. Află cum poți să le aplici pentru business-ul tău:

1. Vânzări prin conținut video

Auzi frecvent faptul că oamenii din ziua de azi nu mai au timp să citească și preferă materialele video, mai ușor de accesat de pe telefonul mobil? Este adevărat. Asta nu înseamnă că este necesar să devii influencer pe rețelele sociale, este și asta o variantă, dar nu este singura.

Până nu de mult, vânzările erau realizate door to door, agenții de vânzări vizitau fiecare potențial client cu scopul de a încheia contracte comerciale cu succes.

Ce este rău la acest proces?

Timpul consumat pentru a face acest lucru. Relațiile face to face sunt mai puternice, nu contrazic acest lucru. Dar dacă ai un business la început de drum? Dacă tu ești singurul om pe vânzări sau ai maxim un angajat pentru a face asta? Ai timpul necesar pentru a atinge o gamă largă de clienți? Categoric nu.

Vânzările video înlocuiesc eficient stilul tradițional de a încheia cu succes contractele comerciale. Fie că vorbim de o prezentare de produs, de un tutorial sau de un mesaj video, toate aceste tehnici te vor ajuta să-ți clădești business-ul dorit și să eficientizezi timpul disponibil, nu doar pentru tine, ci și pentru client.

Exemple de strategii de succes pentru vânzările video:

  • Tutoriale video – Creează tutoriale video pentru produsul tău. Este de ajutor pentru clienții existenți, dar și pentru potențialii clienți care își doresc să cunoască mai bine produsul tău înainte să începeți o discuție.
  • Video de prezentare – Aceste video-uri sunt utile mai ales pentru prospecți, poate ai discutat cu o persoană din companie despre produsul tău, dar acea persoană nu este singură în procesul de achiziție și este necesar să se consulte cu colegii săi. Video-ul de prezentare va fi util atunci când își dorește să prezinte produsul sau serviciilor și altor persoane din companie sau chiar din cercul apropiat. 
Orice vrei să transmiți clienților sau prospecților în scris, se poate transforma într-un video cu impact pozitiv.
  • Conținut video – Vrei să-ți educi sau informezi audiența pe diferite subiecte? O modalitate bună este prin video-uri. Poți începe cu un canal pe YouTube, de exemplu, sau TikTok. Le poți include în newsletter sau chiar în discuțiile cu clienții sau potențialii clienți. Include și o subtitrare în video-urile tale pentru a te asigura că mesajul este livrat chiar și atunci când persoana care îl privește nu dorește să pornească sunetul dispozitivului mobil. 
  • Explicații video – Este extrem de util atunci când clienții sau potențialii clienți au mai multe întrebări suplimentare sau nedumeriri să realizezi un video cu aceste informații. Îți recomand să apari chiar tu în acest video pentru a crea o experiență cât mai personală. Clienții tăi se vor simți în siguranță și vei crea o conexiune autentică prin trimiterea de mesaje video explicative personalizate.
  • Review video – Fie că îl realizezi tu sau un client, feedback-ul despre produse sau servicii în format video este mult mai autentic decât un simplu text, transmite emoție și creează atașament față de brand-ul tău.

Dacă dorești să afli de ce ai nevoie pentru a începe să faci vânzări prin conținut video, abonează-te la newsletter-ul nostru. Vom redacta un articol detaliat despre cum poți realiza video-urile, de ce ai nevoie și ce software poți utiliza în acest proces. 

2. Utilizarea AI în vânzări

Este prima dată în istorie când avem acces la o tehnologie atât de avansată cum e Chat-GPT, complet gratuit. Bineînțeles că va avea un impact puternic pe fiecare departament sau rol din companie, dar are un potențial uriaș pentru departamentul de vânzări. Dacă reprezentanții tăi de vânzări nu folosesc încă sau nu știu despre existența Chat-GPT, îți recomand să-i înveți, îmi vei mulțumi mai târziu. 

Chat-GPT pentru reprezentanții de vânzări:

  • Ajută la redactarea textelor, de exemplu, email-uri. Nu recomand utilizarea exclusivă a chat-ului pentru mesajele de vânzări, dar este extrem de util pentru a le verifica sau pentru a-ți oferi idei atunci când acestea lipsesc. 
  • Analiză de piață – chat GPT poate fi folosit pentru a extrage date despre piața pe care activezi. Ce trenduri există, ce caută oamenii frecvent, ce cuvinte cheie folosesc. Poți personaliza căutările pentru a fi mult mai specifice. De exemplu, urmează să discuți cu un client din industria Comerțului. Chat-GPT îți va oferi idei de abordare, puncte cheie de discutat, tendințele acestei industrii, etc. 
  • Analiză date. Chat-GPT te poate ajuta să întocmești rapoarte KPI și să urmărești evoluția acestora, îți explică cum să îmbunătățești anumite aspecte și ce poți adăuga în plus.

Utilizarea AI în vânzări este un must have pentru un departament de vânzări eficient și pentru a ține pasul cu concurența. Nu uita, AI ar trebui folosit împreună cu strategia și ideile oamenilor, nu te baza exclusiv pe AI deoarece îi lipsesc emoțiile și empatia, iar cele două sunt esențiale în vânzările de succes. 

3. Strategie orientată catre client

O să zici că acest aspect nu este o noutate și așa e, nu este ceva inovativ, dar este un aspect pe care multe afaceri îl pierd din vedere. Atunci când începi un nou business, îți dorești să primești feedback, ai vrea să-ți spună lumea cum ai putea să-ți îmbunătățești serviciile sau produsele oferite. Pe parcursul dezvoltării începi să primești ceea ce ți-ai dorit și câteodată poate să devină copleșitor.

Doar pentru că ai ajuns la un nivel la care feedback-ul din partea clienților vine zilnic și te simți copleșit, nu înseamnă că poți sau că ar trebui să-l ignori. Nu uita, clienții îți oferă informații valoroase despre ceea ce caută și au nevoie. Învață să gestionezi aceste informații eficient, organizează și sortează astfel încât să iei în calcul nevoile și dorințele clienților tăi. Dezvoltă-ți afacerea cu gândul la ei și implică-te serios în găsirea unor soluții eficiente la problemele lor. Asta îți va aduce clienți loiali, mulțumiți, care mai apoi vor deveni ambasadorii brandului tău.

4. Oferă încredere angajaților

În acest an, așa cum spuneam și în rândurile anterioare, concurența este acerbă. Afaceri noi apar zi de zi, iar consumatorii au tot mai multe opțiuni. Cum te poți diferenția? Prin atenția acordată angajaților tăi, aceștia sunt micii tăi mesageri, ei reprezintă brand-ul tău. În zona B2B oamenii vor cumpăra mereu de la oameni. Oricât de bun este produsul tău, oamenii sunt cei care îl pun într-o lumină bună.

Oferă angajaților autonomie, oferă-le libertate de exprimare. În Social Media, pagina produsului sau serviciilor tale este prea puțin relevantă. Cele care aduc cu adevărat rezultate sunt profilele angajaților tăi, ei vor crea audiența pe care ți-o dorești.

În domeniul vânzărilor fiecare reprezentant ar trebui să fie prezent în mediul digital. Indiferent că vorbim de angajați introvertiți sau extrovertiți, oricine poate să obțină rezultate pe rețelele sociale.

Educă-ți și învață-ți angajații despre cum pot folosi social media pentru a-și alimenta funnelul de vânzări. E vital să faci asta. 

Nu au nevoie de un număr impresionant de urmăritori. Au nevoie doar să fie constanți și să livreze conținut de calitate. Vom discuta despre cum pot ei să facă asta într-un articol viitor. Abonează-te la newsletter pentru a fi primul care află cele mai recente noutăți de pe blogul Oktasales. 

Articole similare

Email marketing cu Klaviyo pentru magazinul tău în 2024

Ce Este Klaviyo? Klaviyo este o platformă de e-mail marketing...

Conferințe de Top în Marketing și Vânzări – 2024

În peisajul dinamic al marketingului și vânzărilor, conferințele de...

Managementul Rețelelor Sociale: Conectează brandul cu audiența ta

În lumea efervescentă a beauty și fashion, unde stilul...

Content Writing: Motorul Creșterii Online pentru Afacerea Ta

În peisajul digital din România, content writing-ul joacă un...

Crearea Profilului Google Business: Vitrina Digitală a Brandului Tău

Ai servicii sau produse de top dar clienții întârzie...

Abonează-te la newsletter

Pentru a afla ultmele noutăți în materie de vânzări, marketing și scalarea afacerii.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here